Când va putea omul să ajungă pe Marte? NASA a oferit răspunsul

Când va putea omul să ajungă pe Marte? NASA a oferit răspunsul
Publicat: 11/10/2015, 10:13

Într-un articol publicat pe site-ul ei oficial, NASA a subliniat numeroasele obstacole care trebuie să fie depășite înainte ca primii oameni să pășească pe planeta Marte. „Când va putea omul să ajungă pe Marte?” este întrebarea la care a dorit să răspundă agenția spațială americană.

Deși acest lucru se întâmplă în cel mai recent film al regizorului Ridley Scott, „Marțianul/ The Martian”, lansat în Statele Unite la sfârșitul săptămânii trecute, NASA a preferat o abordare realistă și afirmă că va avea nevoie de timp înainte de a atinge acest obiectiv, grație noului ei plan de explorare spațială.

Un „obiectiv realizabil”, dar nu înainte de anii 2030 – Într-un document oficial, redactat pe 36 de pagini, NASA afirmă că poate „să rezolve” dificultățile generate de un program atât de ambițios, însă nu a dezvăluit nici data exactă de lansare a primei misiuni cu echipaj uman spre Marte, nici costurile unei astfel de misiuni. Până în prezent, directorii de la NASA vorbesc în termeni generali și spun că obiectivul nu va putea fi atins înainte de anii 2030.

Dând totuși dovadă de optimism, adminstratorul general al NASA, Charles Bolden, a subliniat într-un comunicat faptul că „agenția nu s-a aflat niciodată atât de aproape de a trimite astronauți pe Marte”, insistând pe importanța pe care o are pentru acest proiect cooperarea cu partenerii internaționali și cu sectorul privat. „Să trăiești în spațiu necesită acceptarea unor riscuri, dar ele merită efortul”, a subliniat raportul agenției americane, care vorbește despre un „obiectiv realizabil”.

Un mediu extrem de ostil pentru om – Pericolele sunt într-adevăr numeroase pe durata întregii misiuni spre Marte, ce ar putea să îi oblige pe astronauți să petreacă în spațiu o perioadă de trei ani. Pe lângă radiațiile cosmice care sporesc considerabil riscul de cancer, absența gravitației pentru o perioadă atât de îndelungată generează o scădere a densității osoase și a masei musculare și slăbește sistemul imunitar, reamintește același document publicat de Agenția spațială americană. NASA trebuie să conceapă și noi costume spațiale, asemănătoare celor de scafandru, dar care să fie adaptate condițiilor vitrege din spațiu, și să pună la punct un nou sistem de propulsie electrică pe bază de energie solară, pentru viitorul modul spațial care va călători spre planeta roșie.

Provocare tehnică pentru plasarea lentă și în condiții de siguranță a unui vehicul cu echipaj uman pe Marte – Agenția americană trebuie, de asemenea, să inventeze un sistem capabil să plaseze un vehicul de mai multe tone pe Marte, fapt considerat extrem de complicat de majoritatea experților în domeniu. Cea mai grea încărcătură plasată de NASA pe scoarța marțiană a fost roverul Curiosity, care cântărește o tonă. Astronauții vor avea nevoie, de asemenea, de un habitat cu aer respirabil și de un vehicul capabil să decoleze de pe scoarța marțiană. „Depășirea tuturor acestor provocări va fi esențială pentru a putea să efectuăm o călătorie pe Marte”, explică același raport, care conține o strategie în trei etape.

Faza 1: Studierea efectelor misiunilor îndelungate în spațiu – Această fază a fost deja demarată cu ajutorul astronauților care petrec durate tot mai lungi la bordul Stației Spațiale Internaționale (ISS), iar doi dintre ei, un american și un rus, vor rămâne pe ISS timp de un an, pentru a studia efectele pe care le au asupra organismului uman misiunile îndelungate în spațiu. NASA și partenerii săi testează deja la bordul ISS diverse tehnologii importante pentru viața petrecută în spațiu, precum sisteme de asigurare a supraviețuirii și sisteme de comunicații.

Faza 2: Pregătirea astronauților pentru viața într-un spațiu îndepărtat – „Pionierii” care vor ajunge pe Marte vor trebui să fie însă mult mai independenți decât sunt în prezent astronauții de pe ISS, iar pentru a realiza acest deziderat, NASA prevede în a doua etapă a strategiei sale o pregătire specială pentru astronauți, care vor fi nevoiți să trăiască într-un habitat aflat într-un spațiu îndepărtat. Pentru acest obiectiv, NASA a programat o serie de misiuni spațiale care se vor derula în apropiere de Lună, în jurul anilor 2020.

Agenția americană a dezvoltat și un proiect ce vizează alegerea unui asteroid care va trece la mică distanță de Terra, pentru a-l tracta și plasa apoi pe orbita lunară, cu ajutorul unei sonde robotizate. Această misiune vizează, mai ales, testarea sistemului de propulsie electrică pe bază de energie solară, care, potrivit NASA, va fi esențial pentru a transporta încărcături de mare tonaj pe Marte.

Faza 3: Viața pe Marte – A treia etapă este cea mai dificilă, cea mai îndepărtată și cea mai înspăimântătoare: viața independentă de Terra. Toate cunoștințele acumulate anterior vor permite „abordarea” lui Marte, începând poate cu unul dintre sateliții ei, iar, apoi, continuând cu plasarea cu succes a astronauților pe scoarța planetei roșii.

Unii dintre politicienii și experții americani preferă să „rămână cu picioarele pe Pământ”- Mai mulți experți independenți și politicieni din Congresul american nu au fost impresionați de acest document publicat de NASA. Lamar Smith, președintele republican din Comisia pentru Știință și Spațiu din Camera Reprezentanților, regretă că „acest plan nu conține buget, nici calendar, nici dată de lansare”. După părea acestui politician, documentul respectiv „nu este decât o colecție de fotografii frumoase, însoțite de cuvinte frumoase, însă ele nu ne vor duce pe Marte”.

John Rummel, cercetător la SETI Institute, specializat în căutarea formelor de viață extraterestră inteligente, consideră că strategia propusă de NASA „prezintă lacune bizare”, referindu-se în special la faptul că documentul nu explică modul în care astronauții vor putea să își producă hrana în spațiu, pentru a putea să supraviețuiască atunci când vor fi singuri pe Marte.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Noi ajutoare pentru români! Ministrul Muncii a anunțat două proiecte în valoare de 85 de...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Simona Halep a spus adevărul: Înseamnă enorm pentru mine
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"M-am trezit chemată la criminalistică, înțelegeți ce spun?". Claudia Pătrășcanu reacționează după ce fosta ei...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Alimentele bogate în sare ar trebui interzise, recomandă OMS
×